Violatorii din Băilești trimiși după gratii
Cei trei băileșteni, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, arestaţi preventiv pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, la jumătatea lunii septembrie, au fost trimişi în judecată, la sfârşitul săptămânii trecute, şi menţinuţi după gratii.
Judecătoria Segarcea le-a prelungit arestarea preventivă, odată cu înregistrarea cauzei, măsura rămânând definitivă luni, 9 noiembrie a.c., la Tribunalul Dolj. Cei trei sunt acuzaţi că au luat în maşină o fată, au dus-o în câmp, la marginea comunei Bârca, şi au violat-o, fiind prinşi de poliţişti la scurt timp după comiterea faptei.
Reamintim că, pe 16 septembrie a.c., Marcel Mustaţă, Marin Mustaţă şi Ghiţă Baiaram, toţi trei din Băileşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, erau arestaţi preventiv pe 30 de zile, în baza hotărârii Judecătoriei Segarcea, pentru viol, lipsire de libertate şi conducere fără permis.
Din cercetările poliţiştilor şi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie a.c., Marcel Mustaţă şi Ghiţă Baiaram, în timp ce se plimbau cu un autoturism Volkswagen prin comuna Măceşul de Sus (fără ca vreunul dintre ei să fie posesor de permis auto), au observat o fată pe stradă, au luat-o în maşină şi s-au oprit în afara comunei Bârca, în câmp. Acolo li s-a alăturat şi Marin Mustaţă, iar prin ameninţări şi acte de violenţă, cei trei au forţat-o pe fată, o tânără de 19 ani, să întreţină raporturi sexuale.
Fata a reuşit, la un moment dat, să-şi sune un prieten, care l-a anunţat pe tatăl ei, cel din urmă anunţând poliţiştii din Bârca despre cele petrecute. Oamenii legii au făcut imediat filtre rutiere, fiind anunţaţi şi poliţiştii din localităţile învecinate, astfel că după ce au plecat de la locul faptei, poliţiştii au oprit maşina autorilor în comuna Bârca. Fata a fost audiată, îndrumată către Institutul de Medicină Legală Craiova, de unde a obţinut certificat medico-legal care atestă că a fost victima infracţiunii de viol, având nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite, iar cei trei tineri au fost reţinuţi din noaptea respectivă, iar pe 16 septembrie au fost arestaţi preventiv.
Măsura a fost prelungită de instanţă, care le-a respins inculpaţilor toate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o măsură mai blândă, ultima dată pe 5 noiembrie a.c., iar luni, 9 noiembrie a.c., hotărârea Judecătoriei Segarcea a fost menţinută de Tribunalul Dolj, astfel că inculpaţii rămân în spatele gratiilor:
„Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Mustaţă Marcel, Mustaţă Marin şi Baiaram Ghiţă, împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu data de 05.11.2015 a Judecătoriei Segarcea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 09.11.2015”,
se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe cei trei, cauza înregistrându-se la Judecătoria Segarcea odată cu menţinerea arestării inculpaţilor.