Serviciile de asistenţă socială din Băilești…
Serviciul de Asistenţă socială din cadrul Primăriei Băileşti este acreditat
Am încercat să afăm cum funcţionează Serviciile de asistenţă socială pe care le au în subordine, ce personal angajat au, dacă sunt acreditate sau nu.
Am avut astfel ocazia să aflăm că Primăria Băileşti are un Serviciu de protecţie socială acreditat anul trecut, la care lucrează şapte persoane, dintre care două au pregătire în domeniu. „Avem cel puţin 70 de copii cu certificate de încadrare în grad de handicap pe care angajaţii noştri îi monitorizează. Avem şapte angajaţi la acest serviciu, dintre care doi sunt acreditaţi. Au urmat cursuri de calificare în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale. Îmi doresc să îi acreditez şi pe ceilalţi cinci pentru că este foarte important, neavând personal care să fi urmat studii de specialitate. Doar unul dintre angajaţi are un master în domeniul asistenţei. Cei din cadrul acestor servicii au în sarcină monitorizarea şi controlul tuturor persoanelor aflate în nevoie, cazuri sociale, deci este nevoie de oameni care să ştie cum să discute cu cei aflaţi în nevoie, să le identifice problemele şi să acţioneze pe măsură. La fiecare trei luni am întâlnire cu angajaţii acestui serviciu social, am încercat să îi determin pe angajaţii acestui birou să scoată aceste persoane cu dizabilităţi în societate, să meargă la domiciliul lor, să facă anchete sociale ori de câte ori este nevoie“, a spus Costel Pistriţu, edilul municipiului Băileşti.
Pe lângă acest serviciu, Primăria Băileşti este partenera Centrului Teodora, deschis special pentru copiii cu dizabilităţi, în special pentru cei cu sindrom Down. Spre acest centru, care beneficiază de logoped, kinetoterapeut etc. sunt direcţionaţi şi alţi copii din Băileşti care au nevoie de un specialist.