Clădirea şcolii „Amza Pellea” din Băileşti a fost inaugurată
Clădirea Şcolii Nr.2 „Amza Pellea” din Băileşti, reconstruită aproape din temelii, a fost inaugurată astăzi, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, anunţă primăria municipiului Băileşti într-un comunicat. Elevii au revenit astăzi la cursuri, după o perioadă de peste un an, într-un local modern cu dotari de ultimă generaţie.
La înaugurarea şcolii a participat, alături de primarul Costel Pistriţu şi directorul şcolii prof. Vaduva Cristian, inspectorul şcolar general, prof. Georgică Bercea-Florea,inspector şcolar general al ISJ Dolj. Acesta din urmă a declarat: „Această şcoală modernizată, care poartă şi numele unei mari stele „Amza Pellea” este o mândrie a noastră, a tuturor. Sper ca dumneavoastră cu toţii, elevi, dascăli şi părinţi să vă bucuraţi şi să aveţi numai rezultate pozitive”
În cuvântul de deschidere primarul Costel Pistriţu a declarat printre altele: “Dorim să avem tot timpul posibilitatea de a aduce schimbări în bine. Azi, avem deja o schimbare – Şcoala Amza Pellea Băileşti. Vă urez mult succes şi vreau să aud că această şcoală va creea şi pe viitor oameni de valoare”.
După tăierea panglicii şi sfinţirea de către preoţi a şcolii, a urmat un frumos program artistic susţinut de elevii scolii.