Băileşteanul Sărdar Ştefan care l-a înjunghiat pe concubinul nepoatei, condamnat definitiv
Băileşteanul de 40 de ani arestat preventiv pe 23 mai 2015, pentru tentativă de omor, a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Craiova i-a respins, ca nefondat, apelul, la sfârşitul săptămânii trecute, astfel că bărbatul rămâne cu pedeapsa primită pe fond, la Tribunalul Dolj, de 7 ani închisoare cu executare. Victimă i-a căzut concubinul nepoatei sale, pe care l-a înjunghiat după un scandal petrecut într-un părculeţ din Băileşti.
Reamintim că, poliţiştii din Băileşti au fost anunţaţi, pe 21 mai 2015, seara, în jurul orei 23.00, că într-un părculeţ din municipiul Băileşti s-a produs o altercaţie în urma căreia un tânăr a fost înjunghiat în spate. Oamenii legii au ajuns la locul faptei, au constatat că victima este Lucian Papaie, de 23 de ani, din localitate, care prezenta o plagă tăiată în spate şi l-au dus la spital pentru îngrijiri medicale. Au fost anunţaţi şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub coordonarea cărora a fost demarată ancheta.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că victima, Lucian Papaie, în timp ce se afla în părculeţ, a avut un conflict cu tatăl concubinei sale, Mirel Sărdar, de 41 de ani. La un moment dat şi-a făcut apariţia la locul scandalului şi fratele lui Mirel, Ştefan Sărdar, de 40 de ani, care a intervenit în conflict, a scos un cuţit şi l-a lovit pe Papaie în spate.
Medicii legişti au constatat, în urma examinării victimei, că rana suferită i-a pus în primejdie viaţa, astfel că, în cursul zilei de vineri, 22 mai 2015, procurorii l-au reţinut pe autor pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Sâmbătă, 23 mai, Ştefan Sărdar a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a admis propunerea şi a emis pe numele bărbatului mandat de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Măsura a fost prelungită de mai multe ori, iar între timp inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv.
Joi, 17 decembrie 2015, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa în dosar. Inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare şi achitarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei, care nu s-a constituit parte civilă:
„Condamnă pe inculpatul Sărdar Ştefan la pedeapsa principală de 7 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Şărdar Ştefan, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22.05.2015 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Admite acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul Şărdar Ştefan la plata sumei de 4.297,66 lei despăgubiri civile. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2015”,
se arată în hotărârea instanţei.
Hotărârea nefiind definitivă, inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat pe 19 ianuarie 2016 la Curtea de Apel Craiova. Joia trecută, pe 31 martie a.c., instanţa a pronunţat hotărârea definitivă. Apelul inculpatului a fost respins, astfel că va executa pedeapsa primită pe fond:
„Respinge apelul ca nefondat. Deduce în continuare detenţia preventivă de la 17.12.2015 la zi. Obligă inculpatul la 560 lei cheltuieli judiciare statului, din care 260 lei reprezintă onorariu av. of. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.03.2016”,
se arată în hotărârea instanţei.