Pistritu, primarul Bailestiului, nemultumit!
CAO anunță avariile doar pe net. Sistările, transmise prin viu grai.
Pe site-ul companiei apare informația că:
„În perioada 06.02.2015-11.02.2015, se va sista furnizarea apei în municipiul Băilești, în vederea efectuării unor lucrări de conectare la noua rețea de distribuție a apei potabile“,
se arată în comunicatul afișat pe pagina CAO.
Câți băileșteni au intrat pe site-ul furnizorului să afle zilele și intervalele de timp când au loc sistările e greu de aflat.
Însuși primarul localității s-a declarat total nemulțumit de activitatea și acțiunile companiei în orașul Băilești.
„Informația aceasta probabil se transmite, să zic așa, din gură în gură. În Băilești, presa este puțin dezvoltată, iar omul de rând nu stă pe calculator. Eu sunt supărat pe cei de la companie, că le-am propus să lucreze noaptea, când nu ar fi disconfortul atât de mare. Au luat hotărârea să lucreze cum vor ei, fără să țină seama de propunerea noastră. Astfel, disconfortul este total. Termenele lucrărilor nu au fost respectate pentru că nu și-au luat măsurile care se impuneau. Noi, față de alte orașe, când am fost preluați de CAO nu aveam datorii. Nu vreau să mai avem în Băilești probleme cu sistemul de apă și canal, să primim apă ca în trecut, o oră dimineața și o oră seara“,
s-a plâns Costel Pistrițu, primarul localității Băilești.
Ce spune legea
Conform art. 228 din Regulamentul Serviciilor de Alimentare cu Apă şi de Canalizare asigurate de SC Compania de Apă Oltenia SA, operatorul de servicii din sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare este obligat să anunțe prin orice mijloc sistarea furnizării apei: „Anunţul de oprire a furnizării apei, prin mass-media şi/sau afişare la utilizatori, după caz, în funcţie de numărul de utilizatori afectaţi, se va face cu minimum 24 de ore înainte“.