A accidentat o femeie şi a avariat trei maşini, după ce a urcat beat la volan
Un bărbat din Băilești s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat în stare de ebrietate la volan şi a provocat un accident de circulație în urma căruia o femeie a ajuns la spital și trei autoturisme au fost avariate.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, vineri seara, în jurul orei 18.00, pe DN 55A, în comuna Poiana Mare, un bărbat de 55 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Golf, din direcţia Calafat – Bechet, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes condus de un doljean, din satul Tunarii Vechi, după care a fost proiectat într-un Fiat Ducato staţionat pe marginea drumului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei pasagere din comuna Poiana Mare, pasager pe locul dreapta faţă în Volkswagen.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ pentru şoferul din Tunarii Vechi, şi de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul din Băileşti. Acesta a fost transportat la Spitalul Calafat unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.