Spitalul din Băileşti, reabilitat cu 5 milioane de euro
Spitalul Municipal „Prof. Dr. Irinel Popescu“ Băileşti va fi, în sfârşit, reabilitat. Unitatea medicală a obţinut, în parteneriat cu primăria, fonduri europene pentru renovare, iar acum a demarat procedura de achiziţie a lucrărilor. Investiţia depăşeşte suma de 5 milioane de euro.
Înființat în 1889 printr-un ordin de ministru, spitalul din Băileşti a evoluat treptat de la o unitate sanitară comunală la una municipală, iar în prezent deservește aproximativ 60.000 de pacienți.
Spitalul din urbea lui Amza Pellea îşi desfăşoară însă activitatea în clădiri vechi, care nu au avut parte până acum de reparaţii capitale, ci doar de igienizări.
Spre exemplu, sistemul de încălzire al unităţii medicale datează din 1974, iar asta spune totul despre necesitatea unei reabilitări. Mare parte din investițiile care s-au făcut de-a lungul timpului în dotarea și modernizarea spitalului au provenit din fonduri proprii sau din donații.
Finanțarea a fost obținută în 2020, prin SUERD
Era însă nevoie de o renovare totală. Mai ales că Spitalul Băileşti poartă, din 2013, numele reputatului chirurg doljean Irinel Popescu, cel care şi-a început aici activitatea medicală.
La nouă ani distanţă de când spitalul din Băileşti a devenit Spitalul Municipal „Prof. Dr. Irinel Popescu“, unitatea sanitară a demarat procedura de achiziţie a lucrărilor de reabilitare.
Cum clădirile în care funcţionează spitalul aparţin municipiului, a fost depus un proiect comun cu primăria pentru creşterea eficienţei energetice a unităţii. Mai exact, pentru înlocuirea sistemului de încălzire, schimbarea instalaţiilor de apă şi izolarea termică a clădirilor.
Finanţarea a venit în 2020, fondurile europene fiind obţinute prin SUERD (Strategia UE pentru regiunea Dunării). Licitaţia pentru lucrări a fost postată, ieri, în sistemul electronic de achiziţii publice.
Potrivit anunţului de participare, valoarea estimată a lucrărilor este de 22.053.775,39 lei fără TVA, adică 5,3 milioane de euro (TVA inclus).
Partea de construcţii şi instalaţii a fost estimată la valoarea de 19.000.379,88 lei (fără TVA), pentru utilajele şi echipamentele tehnologice care necesită montaj a fost prevăzută suma de 2.667.481 lei (fără TVA), în timp ce organizarea de şantier a fost estimată 322.261,16 lei (fără TVA).
Contractul va fi atribuit ofertantului care va veni cu cel mai mic preţ, ofertele fiind aşteptate până la data de 12 octombrie.
Conform caietului de sarcini, lucrările presupun îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii spitalului (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol), a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii.
În proiect intră şi introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor pentru prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire și a apei calde menajere, a sistemelor de ventilare și climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele de încălzire centralizată, dar și utilizarea surselor de energie regenerabilă, pentru asigurarea necesarului de energie a clădirii spitalului.
De asemenea, vor fi înlocuite corpurile de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață.
La capitolul lucrări au mai fost trecute şi cele de înlocuire a circuitelor electrice şi de reparații la fațade. Totul pentru „crearea unui ambient plăcut şi a unei imagini reprezentative a instituţiei, cât şi asigurarea unor condiţii hoteliere de calitate pentru pacienţii internaţi“, după cum se precizează în anunţul de participare la licitaţie.