Copil înjunghiat pe o stradă din Băilești de un adolescent de 15 ani
Un adolescent de 15 ani din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi înjunghiat un băiat de aceeaşi vârstă, într-un conflict spontan. Scandalul între cei doi a pornit de la faptul că victima a avut o discuție mai aprinsă cu sora agresorului.
Totul s-a petrecut noaptea trecută, în localitatea Băilești. Minorul în vârstă de 15 ani a înjunghiat un alt adolescent de aceeași vârsta, chiar in mijlocul străzii. Agresorul a aplicat victimei 5 lovituri de cuțit pentru ca s-ar fi legat de sora sa.
Victima a fost transportată la spitalul de urgentă Craiova unde a primit îngrijiri medicale. Din fericire, rănile nu au fost foarte grave.
Agresorul tocmai se întorsese cu mama din străinătate. Acesta a fost reținut pentru 24 de are și urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabilit faptul că în cursul serii trecute, în timp ce se afla pe o strada din localitate, între acesta şi un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia cel din urma i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect tăietor-înţepător. La nivelul Poliţiei Municipiului Băileşti s-a constituit un colectiv de lucru, în vederea depistării adolescentului bănuit de comiterea faptei şi stabilirii întregii situaţii de fapt. Adolescentul a fost depistat la scurt timp pe raza municipiului Băileşti şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”,