Beciuri inundate în unele gospodării din Băileşti

beciuri-case3

Sute de gospodării din oraşul Băileşti au beciurile inundate. Oamenii povestesc că nu s-au mai confruntat cu o astfel de problemă de aproximativ nouă ani, atunci când majoritatea localităţilor din acea zonă a Doljului au fost afectate de inundaţii.

De câteva luni, sute de localnici din Băileşti au beciurile inundate de apă. Cei mai afectaţi sunt locuitorii de pe străzile Progresul, Revoluţiei, Petre Ivanovici, Unirii şi Eremia Grigorescu. Oamenii susţin că au fost nevoiţi să îşi scoată din pivniţe tot ce depozitaseră toamna trecută din cauza apei care izvorăşte din pământ. Pârâul Balasan, care străbate oraşul, nu a mai fost decolmatat de ani buni, iar, din cauza precipitațiilor abundente, pânza freatică s-a ridicat la nivelul solului. În zadar se străduiesc oamenii să scoată apa din beciuri. În numai câteva ore, sunt inundate din nou, inclusiv beciurile betonate.
„Am mai avut apă în beci şi în urmă cu câţiva ani, dar doar de câţiva centimetri, nu ca acum. În unele zone ale Băileştiului apa din beciuri a ajuns chiar şi la un metru şi jumătate. Dacă era vară, mai aveam o speranţă că apa se va retrage, însă pe timp de primăvară, când plouă atât de des, nu ştiu ce vom face. Cu cât scoatem apa cu pompa mai des din beci, cu atât mai mult se strânge la loc. Practic, nu facem decât să desfundăm izvoarele din adâncime. Sunt oameni care au decis să o lase aşa fără să intervină. Cei de la primărie ne-au spus că nu au ce să facă, că totul este din cauza ploilor. Tot ce pot să facă pentru noi este să ceară sprijinul celor de la ISU pentru a trage apa cu pompele din beciuri“, a povestit Mircea Topozu, care locuieşte pe strada Revoluţiei, din Băileşti.
Şi Petre Licurici se află în aceeaşi situaţie. După inundaţiile din 2006, bărbatul povesteşte că a investit în casă, a ridicat nivelul beciului, l-a betonat, încă cu toate astea apa izvorăşte prin ciment.
„Am avut apă de o jumătate de metru în pivniţă. Nici nu ne dăm seama care este cauza principală. Sunt conştient însă că o parte din vină o au şi oamenii, pentru că au aruncat gunoaie în albia râului, dar şi autorităţile pentru că nu au luat măsuri pentru curăţarea acestuia“, a povestit Licurici.

„Apele Române ar trebui să gândească strategii pentru astfel de situaţii“

La fel ca şi locuitorii, autorităţile susţin că de aproape nouă ani nu s-au mai confruntat cu o asemenea situaţie. Potrivit edilului oraşului Băileşti, cei mai afectaţi sunt locuitorii din zona de sud a oraşului. Nu întrevede însă o soluţie care să rezolve urgent problema locuitorilor.
„În acea zonă este şi pârâul Balasan care traversează localitatea noastră. Prin 1974 s-au finalizat lucrările de îndiguire a acestui pârâu. În prezent însă este necesar să ridicăm nivelul malurilor acestui pârâu, pentru că mai deversează atunci când sunt precipitaţii foarte mari, neputând prelua toată cantitatea de apă. Neavând unde să se deverseze, apa din curţile oamenilor, s-a infiltrat în pământ, iar pământul este suprasaturat. Avem peste 150 de gospodării cu un nivel de apă între 20 şi 50 de centimetri în pivniţă. Mai este o problemă, dacă încerci să tragi apa cu pompele, apa iese şi mai mult la suprafaţă, desfunzi practic izvoarele. Consider că Apele Române ar trebui să gândească strategii pentru astfel de situaţii, însă nu am primit nici o intenţie până acum. Căutăm soluţii, dorim să accesăm un proiect pe fonduri europene, pe partea această de situaţii de urgenţă, să putem moderniza albia pârâului şi malurile. Trebuie să luăm în calcul deversarea acestui pârâu“, a spus Costel Pistriţu, primarul oraşului Băileşti.

„În regim de urgenţă putem decide decolmatarea“

Reprezentanţii Adminis­tra­ției Bazinale de Apă (ABA) Jiu susţin că, în urmă cu patru ani, au efectuat lucrări de decolmatare a albiei pârâului Balasan. În ce priveşte situaţia actuală, aceştia au precizat că vor trimite o echipă care să constate problemele cu care se confruntă locuitorii din Băileşti. „Trebuie constatat dacă pârâul Balasan este cauza acestor subsoluri inundate. În regim de urgenţă putem decide decolmatarea acestuia“, a precizat Marin Talău, directorul ABA Jiu.

Lasă un răspuns