Echipa de majorete din Băileşti a fost premiată la Festivalul Internaţional din Bulgaria.

Un articol de Ana Dănescu, Gazeta de Sud, Craiova

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=Kk6JyjwQ5kk[/tube]

Sunt frumoase, graţioase, eleve de nota 10 la şcoală. Prin dansul lor au sala la picioare şi reuşesc să obţină performanţe la toate concursurile la care participă. Vorbim despre echipa de majorete a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Băileşti, de 16 adolescente pasionate de dans. Au vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, iar în timpul lor liber dansează, petrec ore în şir în sala de antrenamente, se gândesc la coregrafii cu care să impresioneze. „Ultima performanţă realizată este premiul special pe care l-au obţinut la Festivalul Internaţional de la Berkovitsa, Bulgaria. Anul trecut, am obţinut locul I la Cupa României. Părinţii sunt cei care le realizează costumele, iar prin intermediul sponsorilor reuşim să ne deplasăm la competiţii. Vrem ca trupa de majorete din Băileşti să devină cunoscută în toată ţara. Este un sport care, încet, dar sigur, va prinde şi la noi în ţară şi a cărui recunoaştere va aduce satisfacţii. Am înfiinţat trupa în urmă cu şase ani, iar de aproximativ doi ani au început să apară şi rezultatele“, a spus Verginica Ciontu, profesoară de educaţie fizică şi sport, alături de care adolescentele învaţă săptămânal noi paşi de dans.

„Am făcut dans încă de la grădiniţă, însă după o perioadă am renunţat. Din momentul în care am intrat în această trupă, am descoperit o pasiune. Am pus suflet şi la fiecare competiţie am o satisfacţie deosebită să văd că munca noastră dă roade şi nu este în zadar. Mă antrenez alături de colegele mele de patru ori pe săptămână. Anul viitor, vreau să participăm la toate competiţiile naţionale şi cu siguranţă vom reşi să ne calificăm“, a spus Isabela Duinea, de 13 ani.

Lasă un răspuns